Cupa Mondială, prima din istorie care s-a desfășurat iarna, s-a încheiat.

Totul a început cu emoții și speranțe în țări precum Spania, Portugalia, Anglia, Germania, Brazilia sau Uruguay și s-a lăsat cu bucurii nemărgine în Argentina, dar și cu o tristețe profundă în Franța.

Un lucru este, însă, cert: probabil dacă ai întreba aproape orice microbist din lume dacă și-ar dori ca un astfel de turneu final să-i țină de cald în preajma sărbătorilor de iarnă răspunsul ar fi unul pozitiv.

Nu ne putem despărți de Cupa Mondială 2022 înainte de a face o retrospectivă a întegii competiții.

Faza grupelor

Nu sunt foarte multe lucruri de spus despre faza grupelor de la acest turneu final. Singurele surprize de proporții au fost eliminările Germaniei și Belgiei.

„Die Mannschaft” a fost lăsată acasă de Spania și Japonia, dintr-o grupă din care mai făcea parte și Costa Rica. În schimb, Belgia a fost trimisă cu primul avion către Europa de Croația și Maroc, dintr-o grupă din care mai făcea parte și Canada.

Atât Germania, cât și Belgia, vor opera schimba radicale.

S-a anunțat în presa vestică faptul că mai mulți jucători din cele doua naționale și-au făcut ultimele reprezentări pentru selecționatele lor (în frunte cu Eden Hazard) și, cel mai probabil, vom vedea schimbări și la nivelul băncilor tehnice ale acestora.

Până atunci însă, ne vom îndrepta atenția către echipele care au performat în Qatar.

Optimi de finală

În afara de eliminarea Spaniei de către Maroc la loviturile de departajare, în faza optimilor de finală nu am mai asistat la rezultate neașteptate.

Printre altele, Olanda a scos-o pe SUA, Anglia a dispus de Senegal, iar Coreea de Sud a fost eliminată de Brazilia.

Rezultatele complete ale optimilor de finală

  • 03.12, 17:00: Olanda – Statele Unite ale Americii 3-1 (Depay ’10, Blind ‘45+1, Dumfries ’81 / Wright ’76);

  • 03.12, 21:00: Argentina – Australia 2-1 (Messi ’35, Alvarez ’57 / Fernandez ’77 – autogol);

  • 04.12, 17:00: Franța – Polonia 3-1 (Giroud ’44, Mbappe ’74 & ‘90+1 / Lewandowski ‘90+9);

  • 04.12, 21:00: Anglia – Senegal 3-0 (Henderson ’38, Kane ‘45+3, Saka ’57);

  • 05.12, 17:00: Japonia – Croația 1-1 / 1-3 după penalty-uri (Maeda ’43 / Perisic ’55);

  • 05.12, 21:00: Brazilia – Coreea de Sud 4-1 (Vinicius ‘7, Neymar ’13, Richarlison ’29, Paqueta ’36 / Paik ’76);

  • 06.12, 17:00: Maroc – Spania 0-0 / 3-0 după penalty-uri;

  • 06.12, 21:00: Portugalia – Elveția 6-1 (Ramos ’17, ’51, ’67, Pepe ’33, Guerreiro ’55, Leao ‘90+2 / Akanji ’58).

Sferturi de finală

Prima lovitură adevărată s-a produs în sferturile de finală. Brazilia, văzută de majoritatea specialiștilor din fotbal drept principala candidată la câștigarea turneului, a fost eliminată de Croația!

Și nu oricum, ci la penalty-uri! Tot la penalty-uri a fost eliminată și Olanda, însă “Portocala Mecanică” a fost depășită de Argentina, viitoarea campioană mondială.

Rezultatele complete ale sferturilor de finală

  • 09.12, 17:00: Croația – Brazilia 1-1 / 4-2 după penalty-uri (Petkovic ‘117 / Neymar ‘105+1);

  • 09.12, 21:00: Olanda – Argentina 2-2 / 3-4 după penalty-uri (Weghorst ’83, ‘90+10 / Molina ’35, Messi ’73);

  • 10.12, 17:00: Maroc – Portugalia 1-0 (En-Nesyri ’42);

  • 10.12, 21:00: Anglia – Franța 1-2 (Kane ’54 / Tchouameni ’17, Giroud ’78).

Semifinale

Partidele  din “careul de ași” au fost mai dezechilibrate decât s-ar fi așteptat aproape orice iubitor al fotbalului.

Prima selecționată africană din istorie care ajunge până în această la fază la o Cupa Mondială, Maroc, a fost eliminată de Franța cu 0-2, în timp ce Croația (vicecampioana mondială din 2018) a cedat la scor de neprezentare în fața Argentinei.

  • 13.12, 21:00: Argentina – Croația 3-0 (Messi ’34, Alvarez ’39, 69’)

  • 14.12, 21:00: Franța – Maroc 2-0 (T. Thernandez ‘5, Kolo Muani ’79).

Finala mică 

În ciuda faptului că jucătorii lui Zlatko Dalic au fost eliminați la scor de neprezentare în “careul de ași”, înfrângerea cu Argentina nu i-a împiedicat pe croați să se recalibreze înainte de meciul decisiv pentru medalia de bronz.

Aceștia au reușit să o învingă pe Maroc cu 2-1 la finele unei partide ce a decurs într-o singură direcție. 

  • 17.12, 17:00: Croația – Maroc 2-1 (Gvardiol ‘7, Orsic ’42 / Dari ‘9).

Povestea finalei Argentina – Franța 

Confruntarea finală le-a pus față în față pe Argentina lui Lionel Messi și Franța lui Kylian Mbappe. Cele două reprezentative și-au măsurat forțele pe 18 decembrie, de la ora 17:00.

Cei doi jucători de la Paris Saint-Germain și-au condus echipele ca doi adevărați lideri.

La finele timpului regulamentar scorul a fost 2-2, în timp ce prelungirile au mai adus câte o reușită de fiecare parte: scor final 3-3, iar Argentina și Franța au mers la loteria loviturilor de departajare!

Messi, Dybala, Paredes și Montiel au punctat pentru sud-americani, Mbappe și Kolo Muani pentru Franța, în timp ce Coman și Tchouameni au ratat de la punctul cu var.

Astfel, Messi & co. și-au trecut în palmares prima Cupa Mondială din 1986 până în prezent.

Marea finală, la care au asistat conform datelor oficiale 88 966 spectatori, a avut loc pe „Lusail Iconic” din Lusail și a fost arbitrată de polonezul Szymon Marciniak.

Premii și recorduri individuale

Așa cum era de așteptat, cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Lionel Messi.

Superstarul argentinian a reușit să înscrie cel puțin o dată în fiecare meci eliminatoriu, fiind primul jucător din istorie care a reușit această performanță.

Colegii săi de echipă, Emiliano Martinez și Enzo Fernandez au fost onorații cu distincțiile de “cel mai bun portar”și respectiv “cel mai bun tânăr jucător”.

Trofeul “Gheata de aur” a competiției a mers către Kylian Mbappe, care a punctat de 8 ori.

Cupa Mondială 2026

După fiecare turneu final, atenția se întreaptă către pariuri sportive legate de următoarea competiție majoră.

Pentru 2026, în vârful listei favoritelor sunt poziționate Franța, Brazilia și Anglia, în timp ce Argentina încheie “careul de ași” ai echipelor văzute de specialiști cu cele mai mari șanse la trofeu. 


Publicat prima dată: 22 decembrie 2022

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.