Revista americană Forbes a publicat topul celor mai valoroase cluburi din lume în 2024. Real Madrid se menține pe prima poziție, la mică distanță față de Manchester United.

Interesantă este prezența lui United din nou în top, în condițiile în care echipa nu mai are de un deceniu rezultatele așteptate de fani.

În schimb, Manchester City este abia pe locul 5 în acest top, ceea ce arată că evaluarea nu s-a schimbat prea mult după ce echipa a câștigat trofeul Champions League în 2023.

În același timp, din topul celor de la Forbes mai putem observa că șase din primele zece echipe ale lumii sunt din Premier League. Acesta este cel mai bogat campionat din lume, iar acest lucru se poate observa foarte ușor și din topul publicat de Forbes.

Topul celor mai valoroase cluburi din lume în 2024

  1. Real Madrid - 6,6 miliarde de dolari

  2. Manchester United - 6,55 miliarde de dolari

  3. FC Barcelona - 5,6 miliarde de dolari

  4. Liverpool - 5,37 miliarde de dolari

  5. Manchester City - 5,1 miliarde de dolari

  6. Bayern München - 5 miliarde de dolari

  7. PSG - 4,4 miliarde de dolari

  8. Tottenham - 3,2 miliarde de dolari

  9. Chelsea - 3,13 miliarde de dolari

  10. Arsenal - 2,6 miliarde de dolari

În realizarea topului, Forbes ține cont de datele de analiză furnizate de Deloitte Football Money League și de Swiss Ramble.

Sumele nu se referă doar la cota de piață a jucătorilor, ci la veniturile totale înregistrate de aceste grupări, pornind de la vânzarea biletelor, a tricourilor și așa mai departe.

Manchester City, clubul cu cel mai valoros lot din lume

Când vine vorba despre clubul cu cel mai valoros lot din lume, Manchester City este pe prima poziție, potrivit evaluărilor de pe Transfermarkt.

Formația lui Pep Guardiola, văzută cu prima șansă și la Pariuri Champions League în sezonul ce stă să înceapă, are un lot cotat la 1,41 miliarde de euro. Real Madrid este pe locul secund, iar Arsenal este pe poziția a treia.

Surpriza este însă Chelsea, echipă aflată pe locul 4, deși în ultimii ani a suferit la capitolul rezultate în Premier League și în competițiile internaționale.

La fel ca în topul Forbes, șase din primele zece echipe provin din Premier League, ceea ce spune totul despre forța acestui campionat.

Și cum echipele sunt atât de apropiate între ele, inclusiv noul sezon din Premier League se anunță interesant, chiar dacă bookmakerii prevăd o luptă la pariuri între Manchester City și Arsenal pentru câștigarea titlului.

Topul echipelor cu cele mai valoroase loturi din lume:

  1. Manchester City - 1,41 miliarde euro

  2. Real Madrid - 1,36 miliarde euro

  3. Arsenal Londra - 1,17 miliarde euro

  4. Chelsea - 1,09 miliarde euro

  5. Bayern München - 1,05 miliarde euro

  6. Liverpool - 949,3 milioane euro

  7. PSG - 926,2 milioane euro

  8. FC Barcelona - 888,5 milioane euro

  9. Manchester United - 818,1 milioane euro

  10. Tottenham Hotspur - 784,7 milioane euro

Care este cel mai valoros brand de fotbal din lume?

Compania Brand Finance a încercat să analizeze strict valoarea de piață a brandurilor cluburilor de fotbal. În 2024, Real Madrid a reușit să o întreacă pe Manchester City și are cel mai valoros brand de fotbal din lume.

Acesta este cotat la 1,8 miliarde de dolari, în creștere față de 1,51 miliarde de dolari, cât era în 2023. Cota de piață a celor de la Real Madrid a crescut considerabil în urma succesului din Champions League.

Se poate observa cum câștigarea unui trofeu atât de important ajută un club să își consolideze brandul, în condițiile în care Real Madrid a reușit să o depășească pe Manchester City, echipă aflată pe prima poziție până în acest an.

Ne putem aștepta astfel la o rocada și în 2025, din moment ce Manchester City și Real Madrid sunt echipele creditate cu cele mai bune cote la pariuri sportive fotbal pentru a câștiga Champions League în noul sezon.

Topul celor mai valoroase branduri de fotbal din lume în 2024:

  1. Real Madrid - 1,805 miliarde de dolari (+1 loc)

  2. Manchester City - 1,726 miliarde de dolari (-1 loc)

  3. FC Barcelona - 1,653 miliarde de dolari

  4. Manchester United - 1,498 miliarde de dolari

  5. Liverpool - 1,487 miliarde de dolari

  6. Bayern München - 1,325 miliarde de dolari (+1 loc)

  7. PSG - 1,294 miliarde de dolari (-1 loc)

  8. Arsenal - 1,067 miliarde de dolari

  9. Tottenham - 930 milioane de dolari

  10. Chelsea - 897 milioane de dolari

Real Madrid, cel mai urmărit club de fotbal pe social media

Real Madrid este și clubul de fotbal cu cei mai mulți urmăritori pe social media, potrivit unui raport oficial realizat de CIES.

Față de anul 2023, numărul conturilor care urmăresc Real Madrid pe social media a crescut cu 48,4 milioane, ceea ce înseamnă că succesul din Champions League a adus un alt impuls pentru gruparea de pe Santiago Bernabeu.

Real Madrid are în total 410,9 milioane de conturi de urmăritori pe social media. Cei mai mulți urmăritori sunt pe Instagram (159,3 milioane), apoi pe Facebook (123 milioane).

Pe X, Real Madrid are 85,3 milioane de urmăritori, iar pe Tiktok numărul acestora este de 43,4 milioane de urmăritori. E important de precizat că acestea sunt conturi care urmăresc clubul, nu neapărat persoane diferite.

Asta deoarece o persoană poate urmări clubul atât pe Instagram, cât și pe Facebook sau pe alte platforme.

Locul secund este ocupat de FC Barcelona, cu 360,7 milioane de urmăritori. Catalanii au înregistrat o creștere de 18,4 milioane de conturi față de anul precedent. Pe poziția a treia se află Manchester United, cu 216,3 milioane de conturi care o urmăresc.

Creșterea față de anul trecut este de 10,2 milioane de conturi. PSG este pe 4, dar este singurul club din top 10 care a înregistrat o scădere. Francezii au pierdut 2,7 milioane de conturi care îi urmăresc, posibil și pentru că în ultimii ani au pierdut mai mulți jucători importanți.

Din afara Europei, clubul cu cei mai mulți urmăritori este Al-Nassr, cu un total de 54,3 milioane. Este un semn clar că venirea lui Cristiano Ronaldo a crescut considerabil baza de fani a saudiților.


Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Credit Foto: Alamy

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.