Realizarea unui top cu cei mai buni jucători de tenis din istorie este mereu dificilă și ține cont și de aspecte subiective, în condițiile în care acest sport a suferit modificări de-a lungul ultimului secol.

Există însă și câteva aspecte concludente, cum ar fi numărul de turnee de Grand Slam câștigate.

Iar din acest punct de vedere, strict pe baza rezultatelor din Open Era, sârbul Novak Djokovic se situează pe prima poziție, cu 24 de turnee câștigate.

Din acest top nu puteau lipsi nici alte nume importante din istoria tenisului, cum ar fi Rafael Nadal, Roger Federer, Serena Williams, Steffi Graf și așa mai departe.

Cei mai buni jucători din istoria tenisului

  1. Novak Djokovic

  2. Serena Williams

  3. Rafael Nadal

  4. Steffi Graf

  5. Roger Federer

  6. Chris Evert

  7. Martina Navratilova

  8. Pete Sampras

  9. Billie Jean King

  10. Bjorn Borg

Novak Djokovic are un palmares impresionant

De multe ori, specialiștii din tenis s-au întrebat cine este GOAT-ul din acest sport. Dezbaterile au întotdeauna argumente pro și contra, însă rezultatele din 2023 i-au determinat pe tot mai mulți să-l aleagă pe Novak Djokovic.

Anul trecut, sârbul a câștigat 3 turnee de Grand Slam (a pierdut finala de la Wimbledon) și a ajuns la un total de 24 de trofee de acest gen în palmaresul său. Este jucătorul numărul unu în Open Era din acest punct de vedere.

El are 10 titluri la Australian Open, 3 la Roland Garros, 7 la Wimbledon și 4 la US Open. Dincolo de asta, a câștigat de 7 ori Turneul Campionilor. Premiile sale din tenis au depășit 181 de milioane de dolari.

Serena Williams, considerată cea mai bună tenismenă din istorie

Când vine vorba despre tenisul feminin, Serena Williams a marcat perioada în care a jucat. A încheiat cariera cu 23 de turnee de Grand Slam în palmares și singurul său regret este că nu a reușit să o egaleze sau să o întreacă pe Margaret Court, care are 24 de trofee.

Totuși, australianca a jucat într-o eră romantică a tenisului, motiv pentru care mulți specialiști o consideră pe Serena cea mai bună jucătoare din istorie. Serena are 7 titluri la Australian Open, 3 la Roland Garros, 7 la Wimbledon și 6 la US Open.

Ultimul Grand Slam l-a câștigat în 2017, iar apoi, după ce a revenit pe teren, nu a mai reușit această performanță, pierzând patru finale, inclusiv cea de la Wimbledon 2019 în care era mare favorită la pariuri sportive în fața Simonei Halep, dar a cedat.

Serena a câștigat din tenis premii de 94 de milioane de dolari.

Rafael Nadal, regele zgurii

Mai bine de jumătate din trofeele de Grand Slam câștigate de Nadal au fost pe zgură. Tenismenul iberic are un total de 22 de trofee de Grand Slam în carieră, iar 14 dintre acestea au fost obținute la Roland Garros.

El mai are 2 titluri la Australian Open, 2 la Wimbledon și 4 la US Open. De mai bine de un an, Nadal este chinuit de o accidentare și se află pe finalul carierei, dar rămâne un nume de legendă din acest sport.

Tenismenul iberic a obținut premii de peste 134 de milioane de dolari datorită rezultatelor sale.

Steffi Graf are peste 100 de trofee în palmares

Steffi Graf a impresionat prin precizia pe care a arătat-o pe teren. A disputat 138 de finale, dintre care a câștigat nu mai puțin de 107. Practic, Steffi Graf a câștigat jumătate din turneele pe care le-a disputat în carieră, ceea ce este cu adevărat impresionant.

Dintre acestea, 22 au fost de Grand Slam: 4 la Australian Open, 6 la Roland Garros, 7 la Wimbledon și 5 la US Open. Steffi Graf a reușit să termine anul pe primul loc în clasamentul WTA de 8 ori.

Roger Federer, un model al eleganței în tenis

Roger Federer a dominat o bună perioadă a tenisului, iar rivalitatea pe care a avut-o cu Rafael Nadal și Novak Djokovic rămâne de poveste.

Tenismenul elvețian a câștigat în carieră 20 de turnee de Grand Slam și s-a impus de 6 ori la Turneul Campionilor. Mai are în palmares 28 de turnee ATP 1000, 24 ATP 500 și 25 ATP 250.

Cel mai bine s-a simțit la Wimbledon, unde a câștigat de 8 ori. Are 6 trofee la Australian Open, unul la Roland Garros și 5 la US Open. A câștigat din tenis peste 130 de milioane de dolari.

Chris Evert a disputat 34 de finale de Grand Slam

Chris Evert era o specialistă a turneelor de Grand Slam și a ajuns în 34 de finale, dintre care a câștigat 18. După ce a pierdut primele trei finale, ea a obținut apoi o serie de opt victorii la rând în finalele pe care le-a disputat.

Genul de jucătoare care se remarcă prin eleganța sa, un nume respectat și în zilele noastre. Chris Evert a încheiat anul de 7 ori pe prima poziție în clasamentul mondial.

Martina Navratilova a dominat tenisul în anii '80

Începutul anilor '80 au adus o dominare totală din partea Martinei Navratilova. Aceasta și-a încheiat cariera cu 18 turnee de Grand Slam câștigate din 67 de participări.

A obținut peste 300 de victorii la turneele de Grand Slam și este un nume de legendă din acest sport. În prezent, Navratilova este una dintre cele mai apreciate analiste din tenis și o luptătoare pentru drepturile omului.

Pete Sampras a stat aproape 300 de săptămâni pe prima loc în clasamentul ATP

Pete Sampras s-a aflat pe prima poziție a clasamentului mondial timp de 286 de săptămâni. În istorie, doar Novak Djokovic și Roger Federer au petrecut mai mult timp pe prima poziție.

Pete Sampras a încheiat anul de 6 ori pe prima poziție a clasamentului ATP. În plus, are în palmares și 14 turnee de Grand Slam disputate din 18 finale. El a câștigat toate cele 7 finale de la Wimbledon.

Billie Jean King, mai mult decât o jucătoare

Billie Jean King a rămas în istorie și pentru faptul că a luptat pentru egalitate în tenis, iar meciul său cu Bobby Riggs, denumit "Bătălia Sexelor", a făcut și obiectul unor filme.

Ea a înființat Women's Tennis Association, iar din 1987 face parte din International Tennis Hall of Fame. În cariera sa, Billie a câștigat 12 turnee de Grand Slam. Cel mai bine s-a descurcat la Wimbledon, cu 6 trofee în palmares.

Bjorn Borg, suedezul care a făcut spectacol la Roland Garros și Wimbledon

Dintre jucătorii cu trofee multiple la turneele de Grand Slam, Borg are o situație paradoxală, deoarece s-a impus doar la Roland Garros (de 6 ori) și la Wimbledon (de 5 ori).

De fapt, la Australian Open a participat o singură dată, având în vedere că jucătorii nu puneau mare preț pe acest turneu în acea perioadă.

La US Open, în schimb, a avut 9 apariții, dar a pierdut cele patru finale pe care le-a disputat. Borg rămâne însă unul dintre cei mai buni jucători din istorie.


Credit Foto: Alamy

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.